Articolul din "Dilema Veche"

Nenea uriaşu' şi gingaşu'Cu ochii cîrpiţi de lene, îmi trag una în freză şi mă îndrept spre metrou... Mucus pucus – ca la noi, în Apărători – lume, lume, soro, dimineaţa, că mulţi se mai duc la serviciu şi semaforul ăla iar se-ascunde de mine, cu neamul lui de bercenar, niciodată nu-i văd culoarea... Aici m-am străduit să inserez poza cu pricina, dar pricina m-a lăsat cu buza umflată, că nu acceptă formatul pe care îl are poza mea... Să schimb formatul devine delicat. Din lene, merg mai departe... Mă agit tulburat pînă la lacrimi să ajung la metrou, să-mi arunc noada pe un scaun, dacă am noroc să nu mă-mpiedic de paporniţe, copii care urlă şi alte coconade cu specific de „apărător al patriei“, mestec bine momentul şi mă duc la capătul metroului... unde pare gol ca vidul... Aci, şmecherie-n pălărie, neam de traistă cu ciubuc la bot, mă măsoară nenea uriaşu’ şi gingaşu’ de la pază... Io mă fac că-s tulbur, el se face spre mine, „bă, da tu nu vezi (şi gingaşul molfăia o gumă, gata să mi-o scuipe în faţă) că aici e pentru ăia bolnavi şi valizi, nu sta, bă, pă scaunu’ ăsta, te rog eu, frate...“. Mă înfrunt, confrunt şi din picioare, şi de jos, şi zic: „Bine, frate, mă ridic, dacă aşa vrei tu, dar chiar mai sînt 10 scaune libere“. Înghite guma, îşi scoate o sămînţă, mi-o despică-n ochi şi puternic mă scrutează: „Frate, eu răspund aici, hai să nu mai lungim vorba, dă-te pe alt scaun şi gata“. Zîmbesc, mă „dau“ pe alt scaun, gata să-l tulbur fără retur şi escală zero, cînd îl văd că se-aşază el pe scaunul cu pricina, şi-mi zice galeş şi mîngîietor: „Eu nu vreau să mă supăr pe tine, că văd că eşti băiat de-al meu, da’ şefu’ mă tunde dacă las femeile borţoase şi pe-ăia valizi în picioare“. Îi zic, nedumerit, dar clar cu chef de a descoperi o personalitate pierdută în adîncurile sămînţei: „Nu, nu mă supăr, dar se zice «invalide», persoane «invalide» şi femei însărcinate“; el, încruntat şi sigur pe el: „Da, da...“. Şi la plecare ne-am salutat reciproc, eu cu gîndul la Dumnezeu care uită să se mai uite şi sub pămînt, el cu încruntare maximă. Dac-o mai trăi, sigur se întreabă şi azi: „Ce-oi fi greşit, nevasta e borţoasă şi ăia e valizi, oi fi zis şi altceva?“. Cum nu e primul, şi nu e cu siguranţă ultimul... mă pierd în mulţime, mulţimea se pierde prin mine... şi mergem împreună mai departe... că doar de, şi mîine e o zi la metrou, şi mîine descoperim ceva nou...