La bunici e locul unde pentru unii dintre noi nu s-a intamplat nimic, dar pentru altii s-a intamplat totul: aici am aflat prima oara cum e sa muncesti, caci in satele romanesti se traia si inca se traieste doar din ceea ce gospodaresti tu la casa ta. E locul unde am invatat sa rad, sa plang, sa ajut, sa ascult apele, sa admir padurea si sa apreciez roadele naturii.
Aici, la casa bunicilor, am trait minunea copilariei libere, a jocului si a frumusetii pe vai si dealuri, nu departe de Parang.
Aceste fotografii redau detalii ale traditiei din Oltenia, detalii ale unui stil de viata, ale unui timp ce pare ca nu schimba nimic in trecut, dar marcheza cu siguranta viitorul.
Simplitatea traiului de la tara nu m-a impiedicat niciodata sa apreciez painea copata pe vatra, mamaliga rasturnata direct pe masa de lemn, perele pastrate peste iarna intre boabele de porumb sau strugurii atarnati de grinda beciului.
Aici oamenii isi iubesc pamantul, aici padurea le e sora, iar apele bucuria. Tot aici te simti intr-o poveste a lui Creanga unde copiii sunt toti un Nica, unde bunicii sunt toti a doua mama.
Daca amintirile sunt vii, daca emotia e mereu aceeasi cand revin in aceste locuri, motivul e unul singur, fiecaruia dintre noi ii e dat un loc in care sa traiasca ceva unic si acel loc ii ramane etern in suflet. Pentru mine la bunici, in Oltenia, regasesc povestea unei copilarii fericite.
Un comentariu:
Foarte adevărat şi emoţionant reportaj. Ar fi fost frumos să vedem şi bunicii în fotografii.
Trimiteți un comentariu